Despre thailandra

Thailanda[1] (ราชอาณาจักรไทย în thailandeză), oficial Regatul Thailandei (în limba română este întâlnită şi forma „Tailanda”[2][3][4][5][6]) este o ţară în Asia de sud-est, învecinată cu Cambodgia la est, Golful Thailandei şi Malaezia la sud, şi cu Marea Andaman şi Myanmar la vest. Capitala statului este Bangkok.
Cuprins
[ascunde]


Cuvântul Thai (ไทย) înseamnă „liber” în limba thailandeză. Este de asemenea numele poporului thailandez.

Thailanda mai este cunoscută şi ca Siam, care a fost denumirea oficială a ţării până în 23 iunie 1939, dată la care a fost schimbată în Thailanda. În 1945 i s-a dat din nou denumirea de Siam, dar la 11 mai 1949 a revenit la denumirea de Thailanda. Unii locuitori, în special minoritatea chineză, continuă să folosească denumirea de Siam.
[modifică] Istoria
Pentru detalii, vezi: Istoria Thailandei.

Originea Thailandei este legată în mod tradiţional de scurta existenţă a regatului fondat în 1238, după care, mai marele regat a luat fiinţă la mijlocul secolului al XIV-lea. Cultura thailandeză a fost influenţată, în cea mai mare parte, de China şi India. Contactul cu diversele puteri europene a început în secolul al XVI-lea dar, în ciuda presiunii continue, Thailanda este singura ţară din sud-estul Asiei care nu a fost niciodată ocupată de vreo putere europeană, totuşi influenţa vestului, inclusiv ameninţarea cu forţa, a condus la multe reforme în secolul al XIX-lea şi concesii majore intereselor mercantile britanice (de aceea mulţi istorici includ Thailanda în „Imperiul Britanic neoficial”).

Revoluţia din 1932, în mare măsură fără vărsare de sânge, a condus la o monarhie constituţională. Cunoscută la început ca Siam, ţara şi-a schimbat denumirea prima dată în Thailanda în 1939, şi definitiv în 1949, după reîntoarcerea la vechiul nume după al Doilea Război Mondial. În timpul conflictului, Thailanda a fost într-o alianţă dezavantajoasă cu Japonia; trăgând învăţăminte din această experienţă a istoriei, Thailanda a devenit un aliat al SUA. Au urmat apoi o serie de lovituri de stat, dar ţara a progresat către democraţie începând cu anii 1980.

Calendarul oficial în Thailanda se bazează pe Era budistă, care este cu 543 de ani înaintea calendarului vestic. De exemplu, anul 2000 al erei creştine, este acelaşi cu anul 2543 din calendarul erei buddiste.

Pe 26 decembrie 2004, coasta vestică a Thailandei a fost devastată de un val tsunami de 10 metri înălţime, ce a urmat cutremurului din Oceanul Indian. Valul tsunami a provocat peste 5.000 de victime în Thailanda, jumătate dintre acestea fiind turişti.
[modifică] Politica
Pentru detalii, vezi: Politica Thailandei.

Constituţia prevede pentru rege puteri directe scăzute, însă este protectorul budismului thai şi un simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Actualul monarh, Bhumibol Adulyadej, se bucură de un mare respect popular şi autoritate morală, care este ocazional folosită în rezolvarea crizelor politice. Şeful guvernului este primul ministru, care este numit de rege dintre membrii camerei inferioare a parlamentului, de obicei liderul partidului care poate organiza o coaliţie guvernamentală majoritară.

Parlamentul bicameral thailandez este Adunarea Naţională sau Rathasapha – รัฐสภา, care este formată din Camera Reprezentanţilor (Sapha Phuthaen Ratsadon - สภาผู้แทนราษฎร) cu 500 de locuri şi Senatul (Wuthisapha - วุฒิสภา) cu 200 de locuri. Membrii ambelor camere sunt aleşi prin vot popular. Membrii Camerei Reprezentanţilor sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani, în timp ce senatorii pentru 6 ani. Organul suprem judiciar este Curtea Supremă sau Sandika - ศาลฎีกา, ale cărei şedinţe de judecată sunt stabilite de rege. Thailanda este membru activ al Asociaţiei naţiunilor din Asia de sud-est (ASEAN).
[modifică] Religia
Pentru detalii, vezi: Religia Thailandei.

Religia naţională a Thailandei este Budismul Theravada. Practicat de peste 90 % din thailandezi, este influent, semnificativ şi deosebit de vizibil în existenţa oamenilor de rând.

În ce priveşte personificarea lui Buddha, thailandezii au creat un tip uman deosebit, care este considerat una dintre cele mai sugestive expresii ale artei asiatice. În ce priveşte ornamentele, acestea au copiat caracterul luxuriant al vegetaţiei tropicale. Contrar altor popoare budiste care au utilizat sculptura pentru a reprezenta legende ori mituri, ei au folosit această artă numai pentru a-l personifica pe Buddha şi pentru împodobirea monumentelor religioase.

În plus, în Thailanda reprezentarea Iluminatului este unică: prezentat adesea în starea de meditaţie profundă, cu faţa senină, familiară, cu un nimb, cu urechi alungite în jos sau mărite, cu o urna (un semn pe frunte reprezentând al treilea ochi al viziunii spirituale) şi cu ushinsha, o protuberanţă cranială reprezentând cunoaşterea.

Lacaşele de cult se numesc wat. Pentru a înţelege importanţa wat-ului şi influenţa budismului în gândirea thailandeză este necesară înţelegerea caracterului multifuncţional al mănăstirilor şi cât de folositoare le sunt oamenilor de rând. Familiile din zonele rurale se simt în nesiguranţă la gândul de a-şi ţine bunurile de valoare în casă, prin urmare, îl roagă pe stareţ să le depoziteze la mănăstire. Wat-ul depozitează documente şi artefacte cu semnificaţie istorică, precum şi numeroase reprezentări a lui Buddha, folosite pentru venerarea publică sau ca obiecte de meditaţie.

Călătorii pot fi găzduiţi peste noapte la mănăstiri, mai ales când vin la diverse festivaluri; copiii trimişi la şcoală la Bangkok le pot folosi pe post de cămine, dat fiind că părinţii lor fac tot felul de donatii. Băieţii îi ajută pe călugări la treburile zilnice şi se iniţiază în tainele religiei budiste. Funcţiile statului (alegeri, recrutări) se exercită în cadrul mănăstirilor, iar unele servesc drept clinici.
[modifică] Provincii
Pentru detalii, vezi: Împărţirea administrativă a Thailandei.

Thailanda este divizată în 75 de provincii (changwat, singular şi plural, grupate în 5 grupe de provincii şi Bangkok drept capitală. Fiecare provincie este împărţită în mici districte – în 2000 erau 795 de districte (Amphoe), 81 subdistricte (King Amphoe) şi 50 de districte ale Bangkokului (khet). Cu toate acestea, unele părţi ale provinciilor învecinate cu Bangkok sunt considerate ca fiind parte a Marelui Bangkok (Prari Monthon). Aceste provincii cuprind Nonthaburi, Pathum Thani, Samut Prakan, Nakhon Pathom, Samut Sakhon. Numele fiecărei capitale a provinciilor (mueang) este acelaşi ca şi denumirea provinciei. De exemplu: capitala provinciei Chiang Mai (changwat Chiang Mai) este amphoe mueang Chiang Mai. Cele 75 de provincii sunt:

Nord

Chiang Mai, Chiang Rai, Kamphaeng Phet, Lampang, Lamphun, Mae Hong Son, Nakhon Sawan, Nan, Phayao, Phetchabun, Phichit, Phitsanulok, Phrae, Sukhothai, Tak, Uthai Thani, Uttaradit

Est

Chachoengsao, Chanthaburi, Chon Buri, Prachin Buri, Rayong, Sa Kaeo, Trat

Sud

Chumphon, Krabi, Nakhon Si Thammarat, Narathiwat, Pattani, Phang Nga, Phatthalung, Phuket, Ranong, Satun, Songkhla, Surat Thani, Trang, Yala

Nord-est

Amnat Charoen, Buri Ram, Chaiyaphum, Kalasin, Khon Kaen, Loei, Maha Sarakham, Mukdahan, Nakhon Phanom, Nakhon Ratchasima, Nong Bua Lamphu, Nong Khai, Roi Et, Sakon Nakhon, Si Sa Ket, Surin, Ubon Ratchathani, Udon Thani, Yasothon

Centru

Ang Thong, Phra Nakhon Si Ayutthaya, Bangkok (Krung Thep Maha Nakhon), Chai Nat, Kanchanaburi, Lop Buri, Nakhon Nayok, Nakhon Pathom, Nonthaburi, Pathum Thani, Phetchaburi, Prachuap Khiri Khan, Ratchaburi, Samut Prakan, Samut Sakhon, Samut Songkhram, Saraburi, Sing Buri, Suphan Buri
[modifică] Geografie
Pentru detalii, vezi: Geografia Thailandei.

Thailanda este aşezată pe câteva districte geografice, în mare parte corespunzând cu grupurile provinciale. Nordul ţării este muntos cu cel mai înalt punct Doi Inthanon la 2.576 m. Nord-estul este format din Platoul Khorat, mărginit la est de râul Mekong. Centrul ţării este dominat de valea râului Chao Phraya care se scurge în Golful Thailandei. Sudul este format din istmul îngust Kra care se lărgeşte în Peninsula Malay.

Climatul local este tropical şi caracterizat de musoni. Este un muson de sud-vest, ploios, cald şi înnorat de la mijlocul lui mai până în septembrie, de asemeni, un muson uscat si rece din nord-est din noiembrie până la mijlocul lunii martie. Istmul din sud este întotdeauna cald şi umed. Oraşele principale, pe lângă capitala Bangkok, sunt Nakhon Ratchasima, Nakhon Sawan, Chiang Mai, şi Songkhl.
[modifică] Economia
Pentru detalii, vezi: Economia Thailandei.

După ce s-a bucurat de cea mai mare creştere mondială din 1985 până in 1995 – cu o creştere medie anuală de 9% - creşterea presiunii speculative asupra monedei naţionale ,bahtul, în 1997 a condus la o criză care a descoperit punctele slabe ale sectorului financiar. Multă vreme la un curs de 25 la dolar in SUA, baht a atins cel mai scazut nivel la 56 per dolar SUA în ianuarie 1998 şi descreşterea economica în acel an a fost de 10,2%. Criza s-a extins la criza financiară asiatică.

Thailanda a intrat în procesul de recuperare în 1999, cu o creştere de 4,2% şi de 4,4% în 2000, în mare parte datorită exporturilor – care au crescut cu 20% în 2000. creşterea a fost temperată de o scădere a economiei mondiale în 2001, dar a crescut din nou în următorii ani datorită creşterii puternice din China şi diferitelor programe de stimulare economică locală, un program promovat de prim ministrul primul ministru Thaksin Shinawatra. Cresterea în 2003 s-a estimat la aproximativ 6,3% şi s-a prevăzut o creştere de 8% şi 10% pentru 2004 şi 2005.

Turismul a contribuit în mod semnificativ la economia Thailandei şi industria a beneficiat de aprecierea monedei şi de stabilitatea Thailandei. Numărul de turişti sosiţi în 2002 (10,9 milioane) reflectă o creştere cu 7,3% faţă de anul precedent (10,1 mil).
[modifică] Demografie
Pentru detalii, vezi: Demografia Thailandei.

Populaţia Thailandei este dominată de etnicii thailandezi şi laoţieni, ultimii concentraţi în regiunea nord-estică Isan formând aproximativ o treime din populaţie. Există, de asemeni, o mare comunitate de chinezi-thailandezi care a jucat în istorie un rol economic important. Alte grupuri etnice sunt: mala, în sud, mon, khmer şi diferite triburi hill.

Aproape 95% dintre thailandezi sunt budişti de tradiţie therevada, dar în sudul ţării sunt câteva zone musulmane şi mici minorităţi creştine, de asemeni există şi cîteva grupări hinduse. Limba thailandeză este limba naţională a Thailandei, scrisă în alfabetul propriu, dar multe dialecte etnice şi regionale se întâlnesc în zonele cu populaţie predominantă lao sau khmer. De asemeni se învaţă limba engleză în şcoli, însă gradul de cunoaştere este scăzut.
[modifică] Cultura
Pentru detalii, vezi: Cultura Thailandei.

Muay Thai, sau boxul thailandez, este sportul naţional în Thailanda şi arta marţială nativă. A devenit popular în toată lumea în anii 90. Stluri de arte marţiale similare există şi în alte ţări din sud-estul Asiei.

Salutul standard în Thailanda este un gest similar cu rugăciunea, numit wai. Tabu-urile includ atingerea capului cuiva sau aratarea cu piciorul, deoarece capul este considerat cea mai înaltă parte a corpului, iar piciorul cea mai joasă. A păşi peste cineva sau peste mâncare este considerat drept o insultă extremă. Cărţile sau alte documente sunt respectate ca nişte obiecte seculare, de aceea nu este permis să freci o carte de masă sau s-o faci să alunece pe masă sau să o pui pe jos.

Thailanda este o monarhie constituţională şi regele este extrem de respectat. Este ilegal să insulţi familia regală sau să calci pe o imagine a regelui.

Bucătăria thailandeză abundă de gusturi fundamentale: dulce, pipărat, acru şi sărat.

Influenţa budismului se poate observa şi în viaţa de zi cu zi a thailandezilor. Budismul descurajează competiţia. Prin urmare, thailandezii nu sunt foarte ambiţioşi, refuzând să facă schimbări. O muncă uşoara, plătită mulţumitor este mai bună decât o muncă grea, plătită bine. Ritmul de lucru creşte sau scade în funcţie de prezenţa şefului, autoritatea fiind respectată când este prezentă, însă adesea ignorată în absenţă.<Richard D. Lewis, Să cunoaştem mai bine popoarele lumii, Editura Niculescu, 2005, pagina 304.

Preocuparea budistă pentru adevăr, sinceritate, bunăvoinţă şi politeţe exclude tehnici umoristice de genul sarcasm, satiră, exagerare şi parodie şi nu pune prea mare preţ pe umorul prostesc, pe umorul negru sau pe glumele despre religie, minorităţi defavorizate. Dar este acceptat umorul estetic, caracterizat prin subtilitate, reproşuri sau mustrări blânde sau indirecte, care îi atacă uneori pe ascultători nesimţite, însă fără a-i agresa, lăsând loc pentru un răspuns şi oprindu-se exact la timp pentru a nu le ştirbi demnitatea. <Richard D. Lewis, Să cunoaştem mai bine popoarele lumii, Editura Niculescu, 2005,


nu sunt autoarea informatiilor.. sunt de pe wikipedia..

super :X:X:X ms pt informatii :X