Despre Japonia

Japonia (în japoneză 日本, se citeşte Nippon sau Nihon, sens literal: originea soarelui) este o ţară din Asia de Est, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual Ţara de la originea soarelui. Este cunoscută în româneşte şi sub numele de Ţara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum şi o multitudine de insule mici (peste 5000).
GeJaponia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu, Hokkaido, Kyushu şi Shikoku, plus numeroase insule mici.

Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului şi placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani din Japonia (40 activi şi circa 150 inactivi) precum şi numărul mare de cutremure (circa 1500 pe an). Cu toate acestea, se susţine că aceste lucruri contribuie la frumuseţea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte, cât şi în apropierea zonelor de ţărm. Totuşi, lava şi cenuşa rezultate în urma erupţiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populaţiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi.ografie
Istorie
Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populaţiile tungusice, altaice şi uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia.

În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula Kyushu şi în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influenţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă. Specialiştii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice -, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restaurarea Meiji nu a fost o revoluţie socială, ci a fost o revoluţie de sus. Ca urmare, Japonia nu a devenit o democraţie ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, aşa-numitul Genrōin. În 1902 Japonia semnează un tratat de alianţă cu Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul război ruso-japonez.

Câştigând războaiele cu China (1894-1895, obţine insulele Formosa şi Penghu) şi cu Rusia ţaristă (1904-1905, obţine partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.


În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice la Hiroshima şi Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiţionată la 2 septembrie 1945.

Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală.
Sarbatori

Anul Nou
元日
(Ganjitsu) 1 ianuarie Din 1948. Majoritatea locurilor de muncă dau liber angajaţilor între 29 decembrie 29 şi 3 ianuarie.
Ziua Majoratului

成人の日
(Seijin no hi) A doua luni din ianuarie. Din 1948, pentru a-i sărbători pe cei care împlinesc 20 de ani (vârsta majoratului în Japonia) în anul respectiv. Iniţial a fost sărbătorită pe 15 ianuarie, dar din 2000 este a doua luni a lunii ianuarie.
Ziua Fondării Naţiunii

建国記念の日
(Kenkoku kinen no hi) 11 februarie Din 1966 (sărbătorită prima dată în 1967). Între 1872 şi 1948, a fost cunoscută ca Kigen-setsu (紀元節?), ziua în care cf. a holiday "Nihon-shoki"—Împăratul Jimmu a fost întronat în 660 î.H.
Echinoxul De Primăvară

春分の日
(Shunbun no hi) Cam 20 martie[4] Din 1948. Înainte de 1948, la data echinoxului de primăvară avea loc festivalul Shunki kōrei-sai (春季皇霊祭?).
Ziua Shōwa

昭和の日
(Shōwa no hi) 29 aprilie Din 2007. Ziua de naştere a fostului împărat Shōwa. După decesul său în 1989, sărbătoarea a fost numită "Ziua Verdeţii". În 2007, "Ziua Verdeţii" a fost trecută pe data de 4 mai, iar 29 aprilie a fost numită "Ziua Shōwa". Ziua Shōwa este începutul aşa-numitei "Golden Week" ("Săptămâna de aur").
Ziua Constituţiei

憲法記念日
(Kenpō kinenbi) 3 mai Din 1948 pentru a comemora ziua în care constituţia nouă a intrat în vigoare.
Ziua Verdeţii

みどりの日
(Midori no hi) 4 mai Vezi comentariul la "Ziua Shōwa".
Ziua Copiilor

こどもの日
(Kodomo no hi) 5 mai Din 1948. Este ultima zi a "Săptămânii de aur" (vezi comentariul la "Ziua Shōwa").
Ziua Mării

海の日
(Umi no hi) A treia luni din iulie Din 1995 (sărbătorită din 1996). Iniţial sărbătorită pe data de 20 iulie, a fost schimbată în 2003 în a treia luni din iulie.
Ziua Respectului Faţă De Cei În Vârstă

敬老の日
(Keirō no hi) a treia luni din septembrie Din 1966. Iniţial sărbătorită pe data de 15 septembrie ca Old Folks' Day (老人の日 Rōjin no hi?). În 2003, a fost schimbată în a treia luni din septembrie.
Echinoxul De Toamnă

秋分の日
(Shūbun no hi) Cam 23 septembrie[5] Din 1948. Înainte de 1948, la data echinoxului de toamnă avea loc festivalul Shūki kōrei-sai (秋季皇霊祭?).
Ziua Educaţiei Fizice

体育の日
(Taiiku no hi) a doua luni din octombrie Din 1966. Iniţial sărbătorită pe data de 10 octobrie pentru a comemora deschiderea Jocurilor Olimpice de vară din 1964 din Tokio. În 2000 a fost schimbată pe a doua luni a lunii octombrie.
Ziua Culturii

文化の日
(Bunka no hi) 3 noiembrie Din 1948.Comemorează 3 noiembrie, 1946, când a fost anunţată noua Constituţie. Înainte de 1948, a fost o sărbătoare numită Meiji-setsu (明治節?) care comemoora ziua de naştere a Împăratului Meiji.
Ziua Recunoştinţei Muncii

勤労感謝の日
(Kinrō kansha no hi) 23 noiembrie Din 1948.Înainte de 1948, a fost ziua festivalului Niiname-sai (新嘗祭?).
Ziua De Naştere A Împăratului

天皇誕生日
(Tennō tanjōbi) 23 decembrie Ziua de naştere a împăratului a fost sărbătoare naţională începând cu 1868. Iniţial cunoscută drept Tenchō-setsu (天長節?), a fost redenumită Tennō tanjōbi (天皇誕生日?) în 1948. Ziua de naştere a împăratului Akihito, născut în 1933.

Guvernul şi politica
În studiile academice, Japonia este, în general, considerată o monarhie constituţională, bazată în mare parte pe sistemul britanic şi având puternice influenţe ale unor ţări din Europa continentală legea civilă, cum ar fi Germania şi Franţa. De exemplu, guvernul japonez a stabilit Codul Civil, Minpo, făcând referinţă la Codul Civil francez din 1896. Împreună cu modificările din al 2-lea Razboi Mondial, codul rămâne valabil chiar şi în ziua de azi în Japonia.
Parlamentul
Constituţia Japoniei specifică faptul că "cel mai înalt organism de putere în stat" este parlamentul bicameral, Dieta Japoniei. Dieta constă din Camera Reprezentanţilor (Camera inferioară sau Shūgi-in) cu 480 de locuri, aleasă prin vot popular, la fiecare patru ani sau la dizolvare, şi o Cameră a Consilierilor (Camera superioară sau Sangi-in) de 242 de locuri, ai cărei membri aleşi popular au mandate de şase ani. Există vot universal pentru adulţi (peste 20 de ani), cu vot secret pentru toate oficiile elective.

Cabinetul este compus dintr-un Prim Ministru şi miniştri de stat, şi răspunde direct Dietei. Primul Ministru trebuie să fie membru al Dietei şi este desemnat de colegii săi. Primul Ministru are puterea de a numi sau demite miniştri, majoritatea acestora fiind, obligatoriu, membri ai Dietei, toţi membrii cabinetului trebuind să fie civili. Partidul Liberal Democrat (PLD) a fost la putere între 1955- 2009, cu excepţia unui guvern de coaliţie, format de partidele de opoziţie în 1993; Din septembrie 2009 Partidul Democrat din Japonia, de orientare liberal-socială este la guvern, în coaliţie cu „Partidul Social-Democrat” şi cu „Noul Partid al Poporului”.
Familia imperiala
Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituţia Japoniei defineşte împăratul ca "simbol al statului şi al unităţii poporului". El execută datorii ceremoniale şi nu are putere reală, nici măcar în situaţii de urgenţă. Suveranitatea este pusă în mâinile poporului japonez prin constituţie. Deşi statutul său oficial este disputat, la ocazii diplomatice, împăratul tinde să se comporte (doar dacă are susţinere publică) ca şi cum ar fi şef de stat. În 2006, Japonia este singura ţară din lume condusă de un împărat. Floarea familiei imperiale japoneze este crizantema.
Relaţiile cu străinătatea
Japonia este stat membru ONU şi un membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, şi-a câştigat şi statutul de membru permanent al "G8 Nations" (Grupul celor Opt Naţiuni).

Clima
Clima variază mult, de la temperată-rece în nord, cu ierni aspre, la subtropicală în sud.
Vegetatia
Vegetaţia se încadrează în subregiunea floristică chino-japoneză. Caracteristic pentru aceasta zonă sunt pădurile temperate umede şi cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin păduri de conifere, de foioase etc, iar cele subtropicale prin magnolii, bambuşi, liane, etc. Aproximativ 66% din suprafaţa Japoniei este acoperită de păduri.
Fauna
Fauna aparţine subregiunilor euro-siberiană şi chino-manciuriană (ursul japonez, maimuţa japoneză, cocoşul japonez). Diversitatea şi unicitatea peisajului arhipeleagului japonez a determinat considerarea a numeroase regiuni drept parcuri naţionale.

Împărţire teritorială

Japonia este o ţară insulară, fiind alcătuită din aproximativ 3000 de insule, dintre care cele mai mari (de la nord la sud) sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku şi Kyushu. Japonia are un relief muntos, aproximativ 80% din suprafaţă este ocupată de munţi cu vârfuri înalte, uneori depăşind 3000 metri, fiind înconjuraţi de văi adânci, care formau în trecut bariere împotriva cotropitorilor.
Administrativ, Japonia se împarte în următoarele 47 de prefecturi- 都道府県 (todōfuken):
1. Hokkaido
2. Aomori
3. Iwate
4. Miyagi
5. Akita
6. Yamagata
7. Fukushima
8. Ibaraki
9. Tochigi
10. Gunma
11. Saitama
12. Chiba
13. Tokio
14. Kanagawa
15. Niigata
16. Toyama
17. Ishikawa
18. Fukui
19. Yamanashi
20. Nagano
21. Gifu
22. Shizuoka
23. Aichi
24. Mie
25. Shiga
26. Kyoto
27. Osaka
28. Hyogo
29. Nara
30. Wakayama
31. Tottori
32. Shimane
33. Okayama
34. Hiroshima
35. Yamaguchi
36. Tokushima
37. Kagawa
38. Ehime
39. Kochi
40. Fukuoka
41. Saga
42. Nagasaki
43. Kumamoto
44. Oita
45. Miyazaki
46. Kagoshima
47. Okinawa

Economia
Agricultură

Agricultura asigură ¾ din necesităţile populaţiei în produse alimentare. Agricultura japoneză dispune de puţine terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile cimpii litorale, irigate, precum şi pe pantele munţilor. Datorită selecţiei, chimizării şi muncii insistente a ţăranului japonez, se obţin recolte bogate de orez la hectar. Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grîul, cartoful, sfecla de zahăr, soia şi diverse legume. Este foarte răspîndit dudul, ale cărui frunze sunt folosite la creşterea viermilor de mătase. Japonia de rînd cu China, este principalul producător de mătase naturală.

În ultimii ani se înregistrează o creştere substanţială a suprafeţelor plantate cu pomi fructiferi, caracteristici pentru zona temperată, şi citruşi.

În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine şi porcine. O îndeletnicire a japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producţia mondială de peşte după China şi Peru.
Industrie
Industria construcţii de maşini: autoturisme, nave maritime- Locul 1 pe glob[necesită citare]
Industria siderurgică: Locul 1 pe glob[necesită citare]
Industrie chimică: ciment, textilă
Agricultura: cultura plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi
Sericicultura: creşterea viermilor de mătase
Pescuitul: Locul 3 pe glob[necesită citare]
Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legatura dintre cele 4 insule se realizează prin tunele submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai dezvoltate companii aeriene din Asia.

Societate

În prezent (2007), în Japonia sunt 75 de închisori .
Demografie
În Japonia se află cea mai mare zonă urbană din lume. Conform statisticilor publicate de ONU, aglomerarea metropolitană din jurul capitalei nipone se află pe primul loc în lume ca număr de locuitori, începând din anii 1950, şi se preconizează că va ocupa acest loc şi în deceniile următoare. În anul 2005 zona metropolitană Tokyo avea aproximativ 35 de milioane de locuitori, depăşind zonele Ciudad de México şi New York, amândouă cu aproximativ 19 milioane de locuitori.
Religie
Templul budist Toshodaiji, parte a unui loc din patrimoniul cultural mondial UNESCO, în Nara.

Principalele religii din Japonia sunt Budismul şi Şintoismul. Totuşi, majoritatea japonezilor nu sunt adepţii unei singure religii, ci încorporează în viaţa lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învăţăturile budiste şi şintoiste sunt adânc încorporate în viaţa zilnică din Japonia, deşi japonezii pot să nu îşi dea seama de acest lucru. În general, este dificil pentru cei necunoscători să separe religia "adevărată" japoneză de superstiţiile şi ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu îşi pun problema să le separe.
Educaţie
Sistemul educaţiei obligatorii a fost introdus în Japonia în anul 1872, ca rezultat al restaurării Meiji. Din 1947, educaţia obligatorie constă în şcoala primară şi gimnaziul, care durează 9 ani, (de la vârsta de 6 la 15 ani). Aproape toţi copiii îşi continuă educaţia la un liceu, care durează trei ani, iar 96% din absolvenţii de liceu merg mai departe la universitate, post liceale, şcoli de meserii sau alte instituţii de învăţământ.
Limbă
Limba japoneză face parte din familia limbilor aglutinante şi reflectă structura ierahică a societăţii japoneze, cu forme verbale şi cuvinte specializate în vocabule care indică statutul social al vorbitorului sau ascultătorului. Lingviştii nu au căzut de acord dacă japoneza e o limbă altaică, o rudă a limbii coreene sau o limbă izolată.

Japoneza încorporează multe elemente străine. Sistemul japonez de scriere foloseşte caracterele chinezeşti kanji şi două seturi de silabare, pornind de la forme simplificate ale unor caractere chinezeşti. Deşi unele cuvinte sunt native, altele au fost împrumutate sau derivate din chineză. În perioada modernă, limba japoneză a împrumutat masiv cuvinte din mai multe limbi europene, din limba engleză, în special .
Cultura

Cultura japoneză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor de la forma ei originară, cultura Jomon la un hibrid contemporan, care combină influenţe din ţări din Asia, Europa şi America.
Iniţial, China şi Coreea au avut o influenţă puternică asupra dezvoltării culturii Yayoi începând cu anul 300 Î.H. şi culminând cu introducerea culturilor de orez, ceremonialului funerar, a olăritului, picturii, scrisului, poeziei, etichetei de curte, a limbii chineze scrise şi a budismului Mahayana până în secolul VII A.D.

În lunga ei eră medievală, Japonia şi-a dezvoltat o cultură unică, printr-o diversificare treptată a tuturor artelor (ikebana, origami, ukiyo-e), meşteşuguri (păpuşi, articole lăcuite, oale), dans tradiţional, teatrul (kabuki, Noh, bunraku, rakugo), tradiţii diverse (onsen, sentō, ceremonia ceaiului, arhitectură, grădini, săbii), şi bucătărie.


Cultura modernă şi contemporană
Odată cu mijlocul secolului al XIX-lea au început să prevaleze influenţele vestice, cea americană devenind dominantă după cel de-al Doilea Război Mondial (1945). Aceste influenţe sunt vizibile în cultura populară japoneză contemporană, care combină influenţele asiatice, europene şi, începând cu 1950, americane. Deopotrivă, în ţară sau în străinătate, japonezii au cucerit recunoaşterea internaţională în domeniul modei, cinematografiei, literaturii, al programelor de televiziune, al jocurilor video sau pe computer, dar şi al muzicii.
(nu sunt autoarea acestor informatii, sursa se unde am luat este wikipedia )

Daca cineva mai are informatii despre Japonia le poate posta.